Image may be NSFW.
Clik here to view.
Principala critică din perspectivă religioasă la adresa practicilor financiare are în vedere dobânda sau, cu un termen mai dur, camăta. Consiliul de experţi (din cadrul Patriarhiei Moscovei*)recomandă în fapt regândirea etică a sistemului de finanţare actual: “Nu este întâmplător că mai multe religii tradiţionale au o atitudine prudentă, iar uneori chiar negativă faţă de perceperea dobânzilor bancare. Camăta a fost întotdeauna considerată ca fiind o activitate morală îndoielnică şi incertă. Activitatea financiară şi de credit poate deveni dubioasă din punct de vedere moral dacă aceasta, în goana fără scrupule după profit, se abate de la scopul şi vocaţia sa iniţială – aceea de a face viaţa oamenilor mai bună şi economia mai eficace. Din acest motiv, în prezent, profesia consultantului financiar necesită nu doar un control public miniţios, dar şi un puternic auto-control etic. Fără a solicita respingerea folosirii posibilităţilor oferite de instrumentele financiare moderne şi fără a ne manifesta câtuşi de puţin dorinţa de a reveni la formele naturale ale economiei, credem că este necesar să se treacă la o evaluare echilibrată a tuturor avantajelor şi dezavantajelor modelului financiar mondial actual.” Ar fi aici de spus că, pe fundalul crizei în care se zbate o bună parte a spaţiului cultural şi social germinat de Creştinism, nu puţini lideri musulmani văd într-o astfel de situaţie dovada superiorităţii etice a Islamului.(…)
“Este important ca distanţa dintre sistemul economic şi nevoile oamenilor simpli să fie redusă la maxim, doar astfel urmând să fie create acele oportunităţi pentru implicarea lor activă şi creativă în activitatea economică. Modelul creşterii economice care încă predomină în unele ţări nu presupune investirea de resurse consistente în modernizarea producţiei şi în „capitalul” uman. Existenţa unui atare model este posibilă doar în condiţiile unui aflux de investiţii externe, a creşterii preţurilor şi monopolizării pieţei. În acelaşi timp, numărul persoanelor capabile să influenţeze în mod real procesele economice şi să producă profit este foarte limitat, situaţia creată având un impact negativ asupra economiei naţionale. Or, pentru a fi cu adevărat eficace în progresul său, o economie trebuie să implice majoritatea populaţiei capabilă să lucreze în producerea bunurilor şi serviciilor. O daună serioasă este cauzată de dominaţia în conştiinţa publică a mentalităţii consumistice precum şi a încercărilor de justificare a atitudinii parazitare faţă de munca altora.” Tabloul de mai sus se potriveşte fără retuşuri inclusiv situaţiei din România, o ţară care în ciuda unui sistem educaţional până de curând performant, a unui „capital uman” real, a resurselor naturale deosebit de variate, a ajuns să consume alimente din import, să fie atractivă doar pentru costurile salariale reduse, dar să exporte în schimb materie primă şi pe cei mai buni specialişti ai săi. Pentru astfel de ţări, criza se resimte cu o duritate sporită. Mai mult, chiar şi în lipsa unei crize precum cea pe care o traversăm, structura socială fragilă, piramida demografică răsturnată şi corupţia endemică tot ar fi adus România în pragul falimentului. (…)
Aroganţa mediului financiar, format din bănci, burse, fonduri de investiţii, asigurări şi altele asemenea, este nu doar pe măsura salariilor, dar mai ales pe măsura impenetrabilităţii, a barierelor pe care ştie să le pună consecvent în raport cu proprii clienţi, transformaţi în prizonieri, sau cu mediul politic, devenit dependent. În spatele rigorii şi a preciziei, a virgulei dintre zecimală şi sutime, s-a construit un univers unde domină impresia, zvonul, tendinţa vagă, informaţia neoficială, riscul, panica, isteria, încrederea sau opusul ei, adică unităţi de măsură cu totul altele decât cele strict raționale, predictibile și lipsite de echivoc. Pentru a parafraza titlul unei celebre cărţi în domeniu, am ajuns în faza capitalismului de cazino (casino capitalism), ruleta rusească fiind metoda predilectă a investitorilor şi a creditorilor în egală măsură. Pe scurt, avem de-a face, pentru a cita un alt titlu de volum, cu o iresponsabilitate structurată, existentă latent și devenită vizibilă abia în vremuri de criză.
La întrebarea legitim şi frecvent formulată legată de originea crizei și de responsabilitatea actorilor financiari, răspunsul este uimitor. În raportul de peste 600 de pagini, publicat la începutul anului 2011 şi întocmit la cererea Congresului american de către Financial Crisis Inquiry Commission, formată din 6 democraţi şi 4 republicani, sunt reconstituite pas cu pas, la capătul a nu mai puțin de 700 de audieri a persoanelor implicate, din finanţe şi politică deopotrivă, etapele care au dus la actuala criză. Concluzia: momentul a fost “pregătit” direct de către jucătorii de pe piaţa de capital şi indirect de către mediile politice, deloc dispuse să intervină corectiv. Un rol nefast îl joacă în această arhitectură agenţiile de rating, instanţe autoinvestite de al căror placetdepinde soarta la propriu a economiilor naţionale datorită impactului “notelor” date de ele şi a reacţiei pieţelor de capital. Toate aceste agenţii, la unison, nu au văzut niciun semn prevestitor al dezastrului.
Raportul dedică zeci de pagini consistente chestiunii impasului subprimelor (subprime mortgage crisis), arătând în detaliu gafele decidenţilor politici, inclusiv a administraţiei Clinton, în anul 2000, şi reacţiile improprii ale băncilor dominate exclusiv de dorinţa câştigului cu orice preţ, inclusiv cu acela al “împachetării” şi vinderii mai departe a creditelor neperformante, un gest de infectare cu bună ştiinţă a instituţiilor financiare din lumea întreagă. Documentul denunţă fără rezerve mitologia crizelor financiare ca fenomene cvasi-naturale, imposibil de anticipat şi care, în consecinţă, trebuiesc acceptate ca atare.
*nota FN
dupa Stelian Gomboş
Articolul Criza economică în viziunea bisericii… apare prima dată în Foaie Națională.